Etapa de campionat naţional de enduro de la Lăzarea a adus pentru echipa Patrick Moto nu doar victoria lui Ervin Kovacs de la E2, ci şi vestea unei sponsorizări, venite din partea firmei SC Treforex SRL Topliţa. Iar acest lucru a mai îndulcit puţin din faptul că Sorina Sandu nu a putut să termine nici una din cele două zile de concurs din cauza unor probleme de ordin tehnic.
Societatea Treforex nu este una oarecare, care să consume resursele mediului fără a da nimic înapoi, dimpotrivă, firma se integrează mişcării de dezvoltare sustenabilă, şi se bazează într-o anumită măsură chiar pe practicarea enduroului! Aceste lucruri le-am aflat stând de vorbă cu domnul Cristian Dobreanu, proprietarul Treforex:
“Firma noastră recuperează deşeurile abandonate în pădure, mă refer la orice deşeuri din lemn, şi le transformă în combustibil pentru centralele termice. Gheorgheniul, dacă doriţi un exemplu, este un oraş a cărui încălzire se face prin astfel de combustibil”, ne-a explicat Cristi Dobreanu. Iar de la aici şi până la utilizarea pasiunii pentru motociclism enduro nu a fost decât un pas, pentru că de multe ori Cristi Dobreanu colindă pădurile pe a sa motocicletă, pentru a identifica zonele cu deşeuri lemnoase. De altfel, pasionatul endurist amator nu a ratat tabăra de pregătire de la Ciumani din toamna anului trecut, alături de pilotul Patrick Moto în World Enduro Championship, Benoit Fortunato!
Sponsor al Patrick Moto, firma Treforex SRL este în avangarda economiei “verzi” fiind membră a Green Energy şi Clusterului Biomasei din România.
Interviu cu Cristi Dobreanu, proprietar SC Treforex SRL, realizat la Lăzarea doar pe site-ul DirtBikeZone.ro, click pe link-ul de mai jos:
Treforex SRL, un sponsor eco pentru echipa Patrick Moto | DirtBikeZone.ro