
Dakar 2015 a ajuns ieri, 7 ianuarie, în Chile oferindu-le concurenților primul contact cu deșertul Atacama. Mani Gyenes a avut o specială bună și a izbutit să încheie proba cu al 20-lea timp. Riderul Autonet Motorcycle Team a recuperat și cinci poziții în clasamentul general, unde se află pe locul 40 după 4 din cele 13 probe speciale programate în această ediție.
Cea de a patra zi din Raliul Dakar a însemnat prima traversare a Munților Anzi și trecerea, în mai puțin de 12 ore, prin doua anotimpuri și urcarea la 4.800 m în Pasul San Francisco. Ajunși în Chile, după cele trei speciale în Argentina, riderii au avut parte de primii kilometri în Deșertul Atacama. Cel mai arid deșert din lume i-a întâmpinat cu o specială de 315 km și cu bivuacul amenajat lângă Copiapo – capitala regiunii Atacama.
Proba a fost una pe placul riderului sătmărean acesta pronind al 39-lea și izbutind să stabilească al 20-lea timp al specialei. Dacă la plecarea din Argentina se afla pe locul 45 la general, după prima zi în Chile, Mani a recuperat cinci poziții și speră să aibe zile la fel de bune și în următoarele etape din Atacama.
Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:” A fost o zi în care în sfârșit nu am mai fost nevoit să merg în urma quadurilor. Mi-am găsit relativ repede ritmul și totul a fost bine. Nu am avut probleme la traversarea Anzilor, totul a fost ok. Acum mai avem două speciale până la ziua de odihnă din Iquique și sper să recuperez cât mai mult.”

Adrian Corin Bucur unul dintre romanii care locuiesc in Chile si care s-a intalnit cu Mani si in anul 2012.
Vizită surpriză în bivuac
După ce în 2012 au mers pentru prima dată sa îi vadă pe românii care concureaza în Dakar, anul acesta aceeasi familie de români stabilită în Copiapo a venit să își salute favoriții. Originari din Maramureș, l-au așteptat pe Mani la finalul probei speciale și apoi i-au făcut o vizită în bivuac.






