Sibiul a fost marți, 14 iulie, gazda spectaculosului Prolog al celui mai dificil raliu hard enduro din lume.
Chiar dacă pentru cele patru zile în munți care urmează vremea se anunță însorită, la calificarile din dimineața Prologului, o serie de averse le-au îngreunat viața riderilor. Traseul devenit foarte alunecos din pricina ploii a creat un pic de haos printre riderii de la clasa Bronze. Tot ei au fost și primii care au simțit ce înseamnă un ”traseu fără fluență” dar cu ritm susținut. Acesta a fost de altfel și obiectivul lui Andy Fazekas, track managerul care în 2014 a creat un traseu mult mai fluent comparativ cu cel din acest an.
Andi Fazekas: ”Prin eliminarea tuturor liniilor care ar fi putut să ducă la o creștere a vitezei de rulare și printr-o serie de trucuri noi am dus tot traseul la extrem. Fără să creem secțiuni ”dăunătoare” am izbutit să replicăm o parte din dificultățile care îi așteptă pe rideri în cele patru zile care urmează!”
Walker a dominat întreaga cursă neavând practic adversar după ce Gomez a fost forțat să încetinească ritmul din pricina traficului. În spatele celor doi, rulând în mare parte neprovocați de restul plutonului, au fost Graham Jarvis și Paul Bolton (Marea Britanie). Angajați în câteva lupte directe pentru a treia poziție a podiumului au oferit spectacol, iar în cele din urmă, la finalul celor 15 minute +1 tur, câștig de cauză a avut Jarvis. Bolton a mai câștigat Prologul în 2013 și 2014. Pe cinci și șase la general s-au clasat Andreas Lettenbichler (Germania) și Chris Birch (Noua Zeelandă) ambii având căzături care i-au scos din ritm.
Jonny Walker (Marea Britanie, KTM): ”Titlul de la Red Bull Romaniacs a fost una din cele mai importanete realizări ale mele din 2014 și sunt fericit că am câștigat Prologul din această ediție. Traseul a fost mult mai bun decât în anii precedenți nu au fost așa multe momente de așteptare. După ce am făcut ce era mai greu în primele două tururi, mi-am găsit ritmul și am putut să mă strecor printre ceilalți. Îmi place aici, Sibiu este un loc minunat, aș veni aici și în vacanță!”
Riderii de la clasa Gold au căzut de acord că acesta a fost cel mai bun traseu de prolog din ultimii anii.
Grama Jarvis (Marea Britanie, Husqvarna): ”A fost un pic mai tehnic decât în anii precedenți, un pic mai lent și mult mai solicitant din punct de vedere fizic, foarte greu să fii rapid pe obstacolele acestea!”
În pofida provocării, riderilor le-a plăcut Prologul ale cărui obstacole au fost construite din zeci de tone de piatră, traverse de beton, bușteni, containere pentru gunoi, șine de cale ferată și altele. O spirală aproape verticală (wall-ride) și spectaculosul obstacol Arena Platoș, care a avut integrat un teleschi și un tun de zăpadă care a pulverizat apă pe rideri, au fost printre cele mai apreciate obstacole de către spectatori.
Pentru prima dată în acest an, riderilor clasați pe podiumul de la Prolog li s-a permis să își aleagă poziția la start în prima zi din munți. Astfel, primul pe traseul clasei Gold (cel mai dificil din raliu) va porni ”Regele Carpaților”, Graham Jarvis (este numit așa după cele patru titluri câștigate la Red Bull Romaniacs), urmat de Alfredo Gomez și Jonny Walker.
Alfredo Gomez Cantero after Red Bull Romaniacs prologue.VIDEO: Mihai Birca #77#redbullromaniacs
Posted by Zona Enduro on 14 Iulie 2015
Martin Freinademetz (fondator și director general): ”Ne bucurăm pentru că am avut un debut de raliu fără accidentări serioase. În cele din urmă vremea a cooperat cu noi și aversele au permis celor 10.000 de spectatori să asiste la cursă. Anul acesta un ecran uriaș le-a permis spectatorilor să vadă rezultatele în timp real și pentru prima dată au fost încărcate și pe aplicația Red Bull Romaniacs lansată cu ocazia ediției 2015. Datorită aplicației fanii, prietenii și familiile riderilor pot urmării mult mai ușor evoluția fiecărui concurent.”
Ce urmează în prima zi din munți
Miercuri, 15 iulie, riderii vor rula pentru prima dată off-road în această ediție. Cu traseele concentrate în Munții Lotrului prima zi debutează cu urcării dificile și un ritm extrem de intens până la punctul de asistență tehnică de lângă satul Pășcoaia (jud. Vâlcea). După cele 30 de minute de pauză riderii de la clasele Gold și Silver vor avea de parcurs traseul într-un ritm la fel de susținut, însă pentru clasele Bronze și Iron va fi un pic mai ”relaxant”.
Cel mai rapid rider este estimat să ajungă la finișul din satul Robești (jud. Vâlcea) la ora 11:20 și va fi acțiune în această zonă până în jurul orei 15:00.
Lungimea traseelor
Gold: 120 km
Silver: 135 km
Bronze: 97 km
Iron: 96 km