

După primele două etape din Campionatul Mondial de Enduro 2024 este egalitate perfectă între Josep Garcia și Steve Holcombe (campionul en-titre). Toți ochii sunt ațintiți astfel acum către etapa românească de la Bacău pentru a afla liderul clsamentului mondial după primele 3 etape.
Zona în care se va disputa etapa românească de EnduroGP este una cu o bogată tradiție în organizarea etapelor naționale, europene și mondiale de Enduro clasic. Clubul X-Cape este responsabil în fiecare an cu organizarea de etape naționale de Hard Enduro și Endurocross și are inclusiv în palmares etape de Enduro Europene.

Parcul închis al motocicletelor și paddock-urile concurenților sunt toate la Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov” din Bacău . În imediata apropiere a Centrului de Afaceri este deja amenajat și traseul Akrapovic Super Test-ului care se va desfășura vineri de la ora 17:00. Aceasta este de altfel și cea mai spectaculoasă și accesibilă zi de concurs pentru public. Se poate ajunge foarte ușor, iar publicul poate interacționa direct cu cei mai buni sportivi de Enduro din lume. Se pot obține autografe și se pot face fotografii, fanii pot vizita zona paddock-urilor și achiziționa suvenire. Accesul publicului este gratuit.

Ceea ce este cu adevărat spectaculos la Akrapovic Super Test este modalitatea de desfășurare, astfel vor lua startul câte doi sportivi care concurează în paralel. Cei doi sportivi vor parcurge două ture de circuit, traseul având obligatoriu o zonă care să permită sportivilor să treacă în același timp (un pod cu tunel). Startul și sosirea sunt în același loc.

Port-drapelul României la EnduroGP 2024 este Legenda Dakar-ului Emanuel Gyenes (acesta are 14 starturi în Raliul Dakar și este inclusiv fost câștigător la categoria Malle Moto). Sportivul român a fost prezent inclusiv la etapele mondiale de EnduroGP din 2011 și 2013. Împărtășim alături de fanii acestuia bucuria că îl vom vedea din nou pe trasee românești de Campionat Mondial. Mani s-a implicat activ în promovarea concursului și inclusiv a fost responsabil cu programul de pregătire teoretică și practică destinat sportivilor români care doresc să participe la EnduroGP 2024.
Campionatul Mondial de Enduro are programate pe parcursul celor trei zile de concurs patru probe distincte care se desfășoară în zone diferite pe lungimi și cu grade de dificultate specifice
Sambata și duminică sportivii vor avea două zile identice ca desfășurare începand cu orele 9:00. Probele se vor desfășura în următoarea ordine: ACERBIS Cross Test, Polisport Extrem Test și Maxxis Enduro Test (3 ture); urmate imediat de Festivitatea Premiere la Centrul de Afaceri.






