
Am stat de vorba cu echipa BGS Motorsport pentru a afla cum s-a vazut cursa prin ochii pilotilor, dar si cum trebuie abordat un astfel de concurs din postura de mecanic sau team manager.
Incepem cu tanarul Norbert Jozsa, care dupa cum bine stim a avut o evolutie extraordinara anul acesta la Romaniacs, obtinand locul 2 in clasamentul general al clasei Silver.

Norbert Jozsa RBR 2015 – Foto: Mihai Birca
Zona Enduro: RBR 2015, o cursa asteptata de majoritatea pilotilor din Hard Enduro. O cursa ce necesita o pregatire speciala. Cum te-ai pregatit pentru cursa?
Norbert Jozsa: Sincer, nu m-am pregatit doar pentru Romaniacs, mai degraba am incercat sa ma antrenez inca din iarna pentru tot sezonul. Stiam ca voi participa la cateva curse internationale, asadar am vrut sa fiu intr-o forma fizica foarte buna tot anul. Am pus accent pe alimentatie, antrenamente la sala, alergat de mai multe ori pe saptamana, iar cu motorul in weekend-uri.
In saptamana dinaintea Romaniacs-ului am facut pauza de antrenamente, de motor, am vrut sa ma odihnesc. Am alergat lejer, de relaxare de vreo doua ori doar ca sa nu imi ies din forma, dar am tinut neaparat sa ajung odihnit la Sibiu. Si am mancat mult.

Norbert Jozsa RBR 2015 – Foto: Mihai Birca
ZE: Ai avut adversari foarte buni si timpii au foat stransi in ficare zi. Ce portiuni.de traseu.te-au avantajat, tehnice sau de viteza.
NJ: Portiunile tehnice ,clar,acolo ma simt in largul meu . A doua zi am avut parte de portiuni foarte tehnice,ceea ce m-a avantajat,eu fiind pregatit pentru tehnic,pentru hard enduro. S-a vazut asta si in rezultatu zilei -am terminat ziua cu 16 minute inaintea celui de pe locul 2.
ZE: Care zi de cursa a fost cea mai grea? Si de ce?
NJ: Pentru mine a fost prima zi. A fost neobisnuit de lung traseul, pana acum nu am avut zi in care sa stau 6:43 ore in sa. La putin timp dupa start am avut parte si de un ghinion, sa ii zic asa, mi-am pierdut GPS-ul si am pierdut in jur de 40 de minute cautandu-l. In final am hotarat sa continui cursa fara GPS,si cand sa plec de pe loc am observat ca atarna ceva de ghidonul meu… era GPS-ul, care era sigurantat, in caz ca iese din locasul lui, sa nu il pierd. Am continuat destul de dezamagit, stiind ca ma vor costa multe locuri minutele pierdute. Traseul nu a fost greu, mai degraba lung, incontinuu asteptam portiunea aceea grea care oboseste fiecare concurent, dar nu a venit nicio portiune grea… In schimb m-a obosit mersul acela mult, asta a facut ziua grea.

ZE: Care este impresia generala lasata de editia 2015 a RBR?
NJ: Per total mi-a placut foarte mult concursul ,traseul, atmosfera, organizarea buna. Mi-a placut faptul ca la mijlocul traseului era Service Point unde te astepta echipa ta, mecanicul tau, toti invartindu-se in jurul tau sa iti usureze treaba, efectiv simteam spiritul de echipa, cu un obiectiv comun:un rezultat cat mai bun. Cu siguranta voi reveni la Romaniacs, dar voi trece la nivelul urmator, clasa Gold !

Andrea Goga BGS Motorsport Team Manager
Am stat de vorba si cu managerul echipei BGS Motorsport, Andrea Goga.
ZE: Ce inseamna RBR din punct de vedere al organizarii echipei, asistenta, mecanici, alimentatie in timpul cursei, service, etc?
Andrea Goga: Dupa cum stiti,echipa BGS Motorsport are in componenta 4 piloti, dintre care 3 urmau sa participe la RBR 2015. Din pacate Ervin Kovacs a mai ratat o editie, deoarece nu este refacut complet dupa operatia din februarie, asadar, cei care au reprezentat clubul au fost Norbert Jozsa si Stefan Popescu, ambii fiind inscrisi la clasa Silver. In ceea ce priveste echipa de asistenta tehnica, am fost prezenti cu 2 mecanici, un sofer, si cu mine.
Mecanicii au avut grija pe tot parcursul cursei ca motoarele sa fie intr-o stare ireprosabila atat tehnic cat si estetic. Eu m-am ocupat de alimentatia si hidratarea pilotilor la service point, de organizarea echipei odata ajunsi inapoi in paddock, am tinut legatura cu presa, dandu-le informatii si stiri despre concurenti, m-am sfatuit cu cei doi piloti despre strategii de concurs. A fost munca de echipa, i-am sustinut cu absolut tot, dar vreau sa subliniez:cei doi s-au pregatit foarte mult inca de la inceputul anului,asadar rezultatele, locul 2 Norbert, respectiv locul 49 Stefan, sunt meritul lor, al fiecaruia in parte.

Andrea Goga – Stefan Popescu RBR 2015
ZE: Sunteti in priza de la 5 dimineata pana noaptea tarziu. Cand gasiti si un timp de respiro?
Sambata dupamasa, in ultima zi de concurs, dupa ce cei doi piloti trec linia de Finish.
Toata saptamana este un tumultul de actiuni, alergi de la Start la Service Point, apoi la Finish, inapoi in Paddock, nu prea ai timp de respiro. Fiind incontinuu in miscare, abia seara cand te pui in pat iti dai seama ca esti mai obosit decat seara precedenta, si-atunci iti promiti ca maine maxim la 11 te bagi la somn, orice ar fi. Dar bineinteles ca nu se intampla asta, si uite asa trece saptamana si oboseala acumulata se trateaza abia acasa.