in

Ciprian “Zarzarica” Staicu castiga la MX1 in Motocross Cup 2013, ET. 2 – Ciolpani

Memento în grila de start de la Ciolpani pentru motocrosistul bulgar trecut în nefiinţă şi emoţii pentru spectatori.

Moment de reculegere Dobrov Dobrimir Ciolpani

Sâmbătă, 25 mai, pe circuitul de la Ciolpani, a avut loc etapa cu numărul doi a Motocross Cup, singura cupă privată de motocross a României. Toţi sportivii prezenţi la competiţie au ţinut un moment de reculegere în memoria sportivului bulgar Dimitrov Dobrov, tânărul care a decedat în etapa de campionat est european desfăşurată  în weekend-ul precedent la Zărneşti. După ce şi-au turat motoarele în grila de start în semn de respect pentru colegul lor bulgar, piloţii au arătat tot ce au mai bun în cele 10 manşe ale competiţiei.

ciprian zarzarica staicu Motocross Cup

Surpriza etapei a fost furnizată de sportivul Top Cross TCS, Ciprian „Zărzărică” Staicu, care a câştigat cea mai puternică clasă, MX1. După ce anul trecut a câştigat clasa Amatorilor, ambiţiosul sportiv a dovedit că poate urca pe prima treaptă a podiumului şi în clasa rezervată celor mai experimentaţi piloţi de motocross.

julian raduta

Plecat din postura de favorit la MX1, Julian Răduţă (Top Cross TCS) a avut parte de o căzătură spectaculoasă în manşa doi, pe o secţiune foarte rapidă, provocând fiori spectatorilor. În urma intervenţiei rapide a echipajului de ambulanţă de la Mediurg, cel mai mic dintre fraţii Răduţă, a ajuns la spital în Bucureşti, unde s-a constatat că din fericire, a avut parte doar de câteva leziuni superficiale.

start mansa1

Nu a fost uşor pentru Adrian Răduţă să îşi vadă fratele ridicat de echipajul medical, dar din postura de director de concurs el a reuşit o evaluare rapidă şi corectă a situaţiei, hotărând ca manşa MX1 poate continua.