Vlad Neaga este din nou campionul Romaniei la Supermoto!

by Mos Paul 0

 

2015 a fost un an competitional incitant si dificil pentru Vlad, sportivul legitimat la CS Dumbravita.

vlad neaga supermoto 11 [1280x768] 4

A fost anul in care, adolescentul de 15 ani a invatat ca pentru a progresa trebuie sa inveti nu numai tehnica de pilotaj pentru fiecare circuit in parte, ci si tehnica de stapanire a emotiilor si a gandurilor, pentru a avea o coordonare eficienta a corpului care conduce motorul, cu mintea, care reface pentru a suta oara cel mai bun traseu de urmat. Pasiunea lui pentru motociclism, tenacitatea dar si programul dens al competitiilor la care a participat , l-a maturizat ca sportiv, fara sa-i stearga tinta pe care vrea sa o atinga, aceea de a fi in top-ul Supermoto-ului Mondial.

vlad neaga supermoto 5 [1280x768] 11

Inainte ca primavara sa-si intre in drepturi la noi,  a venit deja prima confruntare –  Jerez de la Frontera – Spania. Pentru prima data in Marele Campionat European, unde participa majoritatea tarilor din Europa Occidentala, Vlad a trebuit sa se racordeze la ritmul impus de o asemenea competitie, in primul rand pentru ca aici sunt “best of the best”, viitorii campioni mondiali . Motociclete perfect echipate, mecanici care roiesc in jurul pilotilor, setari si reglaje duse la extrem, totul parca era desprins dintr-o alta lume. Multa munca cladita pe talent, incredere  si , mai ales,  sa inveti sa nu mai repeti greselile pe care poti sa le faci  in cursa. Asta a invatat Vlad cu aceasta prima provocare.

vlad neaga supermoto 3 [1280x768] 9

Apoi, la Arad, la etapa de National si Est-Europen, ritmul din Spania,  se simtea inca in maniera in care Vlad se concentra la tehnica abordarii pistei, la strategia de pilotaj. Vlad incepea déjà sa implementeze gandirea de mare campion, cea care te stimuleaza sa evoluezi ca sportiv. La etapele din  Italia, ascensiunea a continuat, moralul lui Vlad era tot mai bun iar tehnica de pilotaj se imbunatatea continuu. A urmat Polonia, unde pe o ploaie care ne-a chinuit toata ziua, Vlad a obtinut cea mai buna clasare de pana atunci, locul 13. Desi avea doar 15 ani, a reusit sa dea dovada de mult curaj si stapanire, devansand piloti cu renume european. Cel mai bun timp al sau s-a situat la doar 2 s/tur fata de al pilotului castigator. Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, concursuri in care Vlad si-a cizelat tehnica, iar mentalul i-a fost aliat. Odata concursul inceput, curajul de “a se bate de la egal la egal”, de a nu abandona sub nici o forma chiar daca sunt probleme cu motorul, era dublat de o luciditate in gandire , care l-a tinut pe Vlad in mare forma, cu timpi de parcurs din ce in ce mai buni, cu bucuria si increderea ca totul este posibil.

vlad neaga supermoto 2 [1280x768] 8

Acum a implinit 16 ani si au venit si ultimele doua etape din Campionatul National, cea de la Bacau si cea de la Bucuresti desfasurata chiar weekendul trecut la Academia Titi Aur. Aici a aratat si altora progresul sau meritoriu: toate mansele castigate in acest sezon – 8/8, timpi mai buni, siguranta de sine, calm si eleganta in pilotaj. De aceea a si venit firesc, parca de la sine, titlul de Campion National Supermoto, la SOpen pe 2015.

CAMPIONATUL MONDIAL DE SUPERMOTO ARAD 2014 __-vlad.neaga

Vlad Neaga, tanarul de numai 16 ani, face posibil,  pentru a doua ora consecutiv,  ca timisorenii sa fie mandri  si  sa se laude cu el!

CAMPIONATUL MONDIAL DE SUPERMOTO ARAD 2014 __-90_vlad.neaga

 

Aceste performante au fost obtinute cu multe sacrificii, trecand prin dificultati, dar sigur nu ar fi fost posibile fara sprijinul unor oameni inimosi, iubitori ai motociclismului si care au avut incredere in Vlad si mica lui echipa: Consiliul Local Dumbravita, MTS, FRM, Carmarione, MaxiScooter, Bogmiradi, Sialco Timisoara, SpeedHost, Schafer, Katharsis, Moticica Grup,  ElectricStill si Phoenicia Express.




Lets Ride Graphics - Custom Decals