Spectacol oferit de un singur om: Mihai Stoichescu. CNI Motocross Branesti-Faget

by Mos Paul 0

Am aflat ca singurul care s-a dat in cursa comuna MX1/MX2 desfasurata la Branesti-Faget a fost Mihai Stoichescu. Lajos Bacescu a hotarat sa se retraga si el de la start. A ramas spectacolul facut de un singur om… Interesant este insa faptul ca celelalte curse s-au desfasurat normal (amatori/veterani, copii…). E adevarat si faptul ca la MX1/MX2 viteza este mult mai mare, sariturile mai lungi/inalte, si riscurile sunt evident mai mari in conditiile vizibilitatii scazute.

Podiumul arata deci cam asa:
MX1: Locul I Mihai Stoichescu.
MX2: nimeni.

Pacat ca se intampla astfel de lucruri. Nu sunt destul de informat ca sa pot spune cine are dreptate si cine nu. Dar cand am spus ca ar fi bine ca Mihai Stoichescu sa simta din nou gustul victoriei in fata rivalilor sai, nu la un astfel de deznodamant m-am referit. Cand am vorbit aseara cu Mihai la telefon, era dezamagit. Se antrenase de cateva ori saptamana trecuta pe traseul de la Branesti-Faget si era increzator ca va fi etapa lui. E ca si cum pregatesti minutios un meci de box si castigi prin neprezentarea adversarului. Sampania nu mai are acelasi gust ca dupa o victorie in ring. Dar si sa pierzi singura sansa de a obtine centura pentru ca adversarul a hotarat sa nu urce in ring ca semn de protest la adresa unor factori care nu tin de tine, e trist. Oricum am lua-o nu e bine. Pacat ca s-a terminat asa!

Anul acesta au fost multe situatii cel putin bizare. Probleme clare intre Federatie si organizatori, la fel si intre Federatie si piloti. As aminti si cursa de la Sf. Gheorghe, unde FRM decide ca se poate tine cursa, dar multi sportivi incearca anularea etapei; la veterani participa doar Daniel Nagy (starnind multe reactii negative din partea celorlaltor sportivi); la MX1/MX2 Mihai Stoichescu participa nerefacut dupa operatia la genunchi din iarna si termina cursele al treilea in clasamentul comun (pe locul 2 la clasa MX1); fratii Raduta, ambii prezenti la cursa, decid sa nu participe; la cursa a fost prezent si Laszlo Czuni dar si el a decis sa nu se prezinte la start.

Acest campionat se va incheia cu multe situatii cel putin ciudate. Poate ele vor fi lamurite pentru ca astfel de situatii sa nu se mai repete pe viitor. Sau poate vor fi trecute cu vederea, in stilul traditional consacrat, iar cei pasionati de motocross ne vom pune de la o etapa la alta intrebari precum:
* urmeaza saptamana viitoare la Copsa Mica sau la Ojdula? (ca pe site-ul FRM sunt trecute date contradictorii);
* daca ploua, se va tine, sau se va anula? Dar daca e soare si se va face mult praf? Oare vor veni sportivii de la MX1/MX2 sau considera ca aceasta cursa nu merita efortul? Sau daca vin… cine se va da, si cine se va retrage ca semn de protest?
* si daca unii sportivi protesteaza neprezentandu-se la start… se va tine seama de asta?
* si cate si mai cate….

Sursa: FanClub 101 Mihai Stoichescu