Mani Gyenes la startul cu numărul nouă în Raliul Dakar

by Mos Paul 0

Aflat încă în perioada de recuperare după fractura de humerus drept, suferită la sfârșitul lunii noiembrie, Emanuel Gyenes a hotărât să ia startul în ediția 2019 a Raliului Dakar, competiție care va debuta în Lima, astăzi, 6 ianuarie, la ora României 22:00.

Emanuel Gyenes (#32 Autonet Motorcycle Team): ”M-am înscris la categoria Marathon și anul acesta concurez și la Malle Moto – la această categorie nu am asistență tehnică, după ce termin probele speciale și parcurgerea drumurilor de legătură, singur va trebui să îmi pregătesc motocicleta pentru ziua următoare. Am ales să concurez la Malle Moto încă de la începutul anului trecut când am văzut ce traseu vom aveam în 2019. Am zis că este cea mai bună ocazie să particip la această categorie pentru că anul acesta sunt doar 10 zile de concurs și doar 5.000 de km, nu 9.000 de km cum am avut în 2018, iar asta înseamnă că voi avea mai puțină treabă la motocicletă. Din păcate, după ce m-am accidentat am realizat că nu am făcut cea mai bună alegere, dar anul acesta trebuie să concurez la Malle Moto și știu că voi putea face față.

Lets Ride Graphics - Custom Decals

Ediția cu numărul 41 a Raliului Dakar se desfășoară în întregime în Peru, având 10 etape și o lungime totală de 5.000 de km, din aceștia 3.000 de km însumează probele speciale. Startul festiv este programat în Lima, pe 6 ianuarie la ora locală 15.00 (ora României 22:00), iar prima etapă, cea de pe 7 ianuarie îi va duce pe concurenți din capitală în orașul Pisco. Ziua de luni va avea în total 331 de km. Pe proba specială motocicletele vor pleca în ordine inversă numerelor de concurs și acesta va fi primul contact cu nisipul. Marți, pe 8 ianuarie, este programată o etapă în care motocicliștii vor avea un traseu îngreunat de urmele lăsate de mașini. Din pricina temperaturilor ridicate și a modificării nisipului, care devine extrem de fin pe timpul zilei, organizatorii au decis să dea startul întâi mașinilor și apoi motocicletelor. După cele aproximativ două săptămâni de cursă, Raliul Dakar 2019 se va încheia în Lima, pe 17 ianuarie.

© icsPhoto – Mosloc Andrei

Pentru Mani Gyenes acesta este Dakarul cu numărul nouă, iar cei de la ASO (Amaury Sport Organisation – organizatorii raliului) îl văd favorit la câștigarea trofeului de la Malle Moto, categoria în care trebuie să ai grijă de motocicletă doar cu uneltele pe care ți le-ai pus într-o cutie (80cmx45cmx30cm – 80 litri), pe care ți-o transportă organizatorii de la un bivuac la altul.

De-a lungul timpului Mani a strâns câteva podiumuri în cea mai dificilă competiție de anduranță din lumea sporturilor cu motor având inclusiv două victorii la clasa Maraton – este cea în care nu ai voie sa schimbi motorul motocicletei și încă câteva componente de-a lungul intregului raliu.







Lets Ride Graphics - Custom Decals