Lets Ride Graphics - Custom Decals

La doar 20 de ani Manuel Lettenbichler a castigat cea mai grea zi din istoria Red Bull Romaniacs

by Mos Paul 0

Manuel Lettenbichler emite pretenții la podium după câștigarea primei zile.

Prima dintre cele patru zile de off-road a fost caracterizată de toți concurenți ca fiind una extrem de lungă și grea. Ploaia torențială căzută în noaptea precedentă a făcut ca traseul să devină mult mai greu, iar rezultatul să fie unul surpriză. Manuel Lettenbichler a câștigat ziua fiind urmat de Wade Young și Jonny Walker. Mani Gyenes a încheiat etapa cu al treilea timp la clasa Silver, declarând la finiș că aceasta a fost cea mai grea zi din istoria raliului.

Red Bull Romaniacs (c) Mihai Stetcu

După prologul din centrul Sibiului, ediția 2018 a Red Bull Romaniacs a continuat cu prima zi în munți. Primul rider a luat startul la ora 06.30 și acesta a fost Taddy Blazusiak, ocupantul locului trei de la prolog, urmat de Wade Young și Billy Bolt. Traseul i-a purtat pe rideri de la Sibiu la Voineasa printr-o zonă faimoasă odinioară pentru că era locuită de haiduci, pentru ca apoi să coboare către Valea Jiului și în final să îi ducă pe rideri în bivuacul din stațiunea Straja. Urcări foarte abrupte și lungi, unele chiar pe culme, și coborâri abrupte au caracterizat ziua, doar că pe lângă gradul de înclinare al acestora în multe zone noroiul sau chiar iarba udă și înghețată au făcut ca lucrurile să se complice, plus că la altitudini mari riderii au fost încetiniți și de ceață (s-a ajuns la aproximativ 2000 de m). Așa că, primul concurent a ajuns la finișul zilei cu aproximativ două ore mai târziu decât ora estimată inițial.

Red Bull Romaniacs (c) Mihai Stetcu

Către final, riderii au făcut și o incursiune într-o clădire abandonată, pregătindu-se astfel pentru ziua a doua de off-road, când vor avea de trecut prin tunele și clădiri care au aparținut industriei miniere, dintr-una chiar vor trebui să sară pe geam.

(c) Mihai Stetcu / Red Bull Content Pool

Manuel Lettenbichler și Wade Young au mers împreună de la Service Point până aproape de finiș, când sud-africanul s-a desprins și a ajuns primul în Straja. Totuși, cel mai rapid timp al zilei, 8 h 15 min i-a aparțiunt lui Mini Letti, cum i se spune germanului, care și-a trecut astfel în palmares cea de a doua victorie de etapă de la Red Bull Romaniacs, după ce anul trecut a stabilit timpul de referință al ultimei zile.

(c) Attila Szabo

Jonny Walker a fost destul de nemulțumit la finiș din pricina modului în care i-a decurs a doua parte a zilei, când a și rămas fără carburant, însă liderul WESS (World Enduro Super Series) a înregistrat al treilea timp al zilei.

”Această primă zi de off-road a fost cea mai grea din istoria raliului. Au mai fost ani cu foarte multă ploaie, însă acum traseul a devenit în unele zone atât de dificil, încât nu puteai sta în picioare. Noroiul a fost o reală problemă astăzi și îmi pare rău că din pricina ceții nu ne-am putut bucura de peisajele din această zonă în care vedem Munții Vulcan și Retezat.”- Emanuel Gyenes, singurul rider din lume care a terminat toate edițiile precedente.

(c) Attila Szabo

Traseul zilei a doua de off-road, este caracterizat de urcari abrupte cu piatră și de rulatul prin clădirile abandonate de pe Valea Jiului. Înainte să ajungă în punctul de service, toți riderii trebuie să traverseze „biroul lui Soso“. Vor avea multe lucruri faine de văzut când trec prin această clădire abandonată din zona Lupeni, pentru a poposi în service.

 

Mâine, în cea de a treia zi de off-road se va reveni în Sibiu pe un traseu care traversează trei județe: Hunedoara, Alba, Sibiu






Lets Ride Graphics - Custom Decals