Lets Ride Graphics - Custom Decals

Echipa Romaniei la FIM International Six Days Enduro 2012

by Mos Paul 0

Dacă în urmă cu zece ani se organiza prima etapă a unui campionat național de enduro iată că în 2012, România, datorită eforturilor depuse de piloții Emanuel Gyenes, Marton Szilveszter, Romeo Duicu, Alexandru Gârbacea și Lucian Neaga la care se adaugă aportul lui Andras Elek, a izbutit să fie prezentă pentru prima dată cu o echipă la International Six Days Enduro.

International Six Days Enduro este cea mai veche competiţie de off-road de sub tutela Federaţiei Internaţionale de Motociclism, iar cea de-a 87-a ediţie a fost găzduită de Germania. Traseul celor șase zile de concurs a fost creionat în Saxonia cartierul general al evenimentului fiind situat la Sachsenring pe circuitul utilizat în Moto GP. La finalul celor 6 zile care au însumat un total de aproximativ 1.400 km riderii români au primit Trofeul Watling. Acest trofeu a fost înfiinţat de FIM în 1962 şi este acordat la fiecare ediţie a Six Days echipei cu cea mai bună performanţă, care dovedeşte cel mai puternic efort în condiţii adverse, dovedind adevăratul spirit al competiţiei. Printre ţările care au obţinut în ultimii ani acest trofeu, care asemenea celui de la Champions League este transmisibil, se numără şi Statele Unite ale Americii (2005), Noua Zeelandă (2006), Venezuela (2007), Japonia (2008), Argentina (2009), Chile (2010), Norvegia (2011).
Echipa Romaniei la International Six Days Enduro
Pe lângă trofeu riderii români de la ISDE 2012 au revenit în țară și cu cinci medalii. Este vorba despre o medalie de argint (Mani Gyenes) și patru de bronz (Marton Szilveszter, Romeo Duicu, Lucian Neaga, Alex Gârbacea). La ISDE toți cei care izbutesc să ajungă la finalul celor șase zile pe lângă, cei peste 250 de km pe care îi au de parcurs aproape în fiecare zi piloții trebuind să se descurce și cu repararea în timp record a motocicletelor – 15 min., sunt medaliați. Dacă timpul tău se încadrează în baremul de 10% din cel mai bun timp, atunci primești medalie de aur; dacă timpul tău este până în 25%, ești medaliat cu argint și dacă ai izbutit să ajungi la finiș calificându-te în fiecare zi pentru etapa următoare, atunci ești recompensat cu medalia de bronz.

Sursa: Federatia Romana de Motociclism









Lets Ride Graphics - Custom Decals