Alfredo Gomez, cel mai rapid pe prologul Red Bull Romaniacs 2017

by Mos Paul 0

Editia cu numarul 14, a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, a debutat marti cu showul urban din centrul Sibiului. Cei mai buni rideri de la clasele Bronze, Silver si Gold si-au aratat abilitatile in fata miilor de fani care au rezistat aversei torentiale.

Cel mai rapid pe obstacolele devenite mult mai dificile dupa ce au fost udate de ploaie a fost Alfredo Gomez. Spaniolul a facut 10 tururi in 17min23sec si este urmat in clasament de Billy Bolt (Husqvarna) si Jonny Walker (KTM).

Alfredo Gomez (#2,KTM, Spania): “Sunt intr-o perioada buna si ma simt foarte bine pe motocicleta – ma bucur de ea. Ma bucur ca am putut alege sa pornesc al treilea in prima zi de off-road! ” – Cei mai rapizi trei rideri de la clasa Gold au posibilitatea sa isi aleaga pozitia de pe care vor lua startul in prima zi in care se navigheaza dupa GPS.

Billy Bolt (#13, Husqvarna, Marea Britanie): “Anul acesta pornesc cu mai multe cunostinte si experienta. Strategia mea este sa imi gasesc un ritm care sa imi permita sa rezist toate cele patru zile.  – in 2016, la prima sa experienta intr-un raliu de hard enduro, Billy s-a abatut mult prea mult de la traseu si a fost silit sa abandoneze.

Wade Young of South Africa performs during the prologue race at the Red Bull Romaniacs in Sibiu, Romania on July 25, 2017.

Jonny Walker (#23, KTM, Marea Britanie): “Sunt putin suparat pentru ca este un mare dezavantaj sa pornesti primul in prima zi de off-road – nu ai nicio urma dupa care sa te orientezi. In mod ideal vrei sa iei startul de pe trei ca sa castigi cursa. Dar voi da tot ce pot  – asta este. ” – Jonny a venit hotarat sa obtina cel de al treilea sau titlu la Red Bull Romaniacs.

La primul sau Prolog la clasa Gold, cea mai dificila din raliu, Norbert Jozsa a izbutit sa se claseze pe locul 21. Atat el cat si Zsolt Varga au avut ca obiectiv sa nu se accidenteze, avand in vedere ca urmeaza patru zile de off-road si peste 600 de km. Cei doi rideri romani isi doresc sa ajunga la finisul de sambata si sa termine, pentru prima data, Red Bull Romaniacs pe cel mai dur traseu.

In urma calificarilor, Mani Gyenes a pornit de pe locul noua in prolog si va pleca de pe 20 in prima zi de off-road.

Mani Gyenes #102: A fost un Prolog dificil din cauza vremii. Inainte de start a plouat torential vreo 10 minute si ne-a dat peste cap toate planurile. Aveam decise trase, insa nu le-am putut folosi. Nici in zona de cauciucuri nici pe lemne nu am putut ridica fata motocicletei din pricina pneului spate, nu am avut aderenta. Asa ca am facut doar doua tururi, am preferat sa nu ma accidentez. Cred ca pentru mine a fost cel mai dificil prolog din toate cele 14. Imi doresc un rezultat mai bun in zilele urmatoare.”

Miercuri este programata prima zi de off-road cu trasee nu departe de Sibiu, dovada si pozitionarea service pointului, de la jumatatea zilei, chiar la Arena Platos (Paltinis). Pentru cei de la Gold va fi o zi dura cu doar 124 de km. Cu alte cuvinte vor avea mult de lucru pe sectiuni aproape imposibile precum: Wolf’s nest (culme abrupta si pietroasa cu o carare foarte ingusta), Steroid sau Rocky 5. Ca sa va faceti o parere despre cat de dificil este traseul in prima zi, luati in calcul ca se asteapta ca cel mai rapid timp de parcurgere al celor 124 de km sa fie de 5h si 40 de minute.

Nici cei de la Silver nu au o zi simpla. Sunt in program foarte multe urcari si coborari abrupte si o serie de puncte unde traseul se intersecteaza cu cel de la Gold.

Pentru Bronze si Iron s-a pregatit un debut mult mai soft comparativ cu al celorlalte doua clase, insa si ei vor simti ca sunt la Red Bull Romaniacs.

Raliul se va incheia sambata cu un finis spectaculos pe dealul Gusterita din Sibiu. Pe langa deja traditionala urcare aproape verticala, se pregatesc o serie de obstacole care ii vor face pe rideri sa isi aminteasca de editia cu nr.14.



Lets Ride Graphics - Custom Decals